Vechi asortat cu nou

Te provoc sa raspunzi la intrebarile din trecut azi.Aceasi intrebare, dar bineinteles raspunsul va fi diferit.

Daca acum iau o poza din trecut nu o voi mai colora alb-negru, nu o voi mai zgaria si uza, ca sa para veche, o voi lasa autentica.Acelasi lucru se intampla si cu amintirile, pastram privirile, atingerile, gesturile trecutului, azi, colorate, dar totusi sunt vechi.Si cu cat sunt mai colorate cu atat mai mult ne imbata ego-ul descentarlizat.In realitatea paralela a amintirilor ne creem, pe noi eroi, desi atunci era normal sa avem un prezent ca acela, azi dorul de trecut de da de gol...cum arati fara armura.Dupa ce iti revezi trecutul in minte iti dai seama cat de mult te poti dezgoli in fata cuiva daca i-l povestesti.Iti lasi fara cortina placerile, punctele slabe, regretele si adevarata iubire din amintire.Daca ai avea sansa sa te intorci atunci cu mintea celui de azi, viata ta ar fi diferita, pentru ca ai da un mare "delete" la regrete.Desi stii ca ai pierde prezentul de azi, ti-ai sterge greselile de atunci.Mare intrebare este:ce raspuns ai la intrebarile vechi...

Undeva, candva

Cate au trecut...cate au venit...cate au disparut...cate sunt inca vii....AMINTIRI!!!

Undeva, candva avem totul atat de pur, intr-o lume de bebelus, totul creat superficial special pentru mine...Pot sa zic"ce frumos"...sau "cat de scarbita ma simt"....

Era bine pentru atunci, erau problemele minutului si ale orei, poate problemele saptamanii, dar nimic nu a durat pe atunci de dimensiunea xxl.Daca regret?Nu regret, nu am pierdut nimic.Daca mi-e frica?Nu mi-e frica, mi-a fost, mi-a fost foarte frica, acum inteleg durerea ca parte din fiecare, acum inteleg ca este un drept care trebuie exercitat.Dreptul durerii!-si e ok pentru ca sunt libera sa-l aleg, sau nu.Iar eu aleg sa-l aleg, pentru ca am fost aleasa, pentru ca trebuie sa dau o sansa la orice!Trebuie sa risc!Poate ca la final de problema xxl voi realiza ca bilantul final nu este tocmai profitabil, dar Doamne cate cifre de fericire s-au consumat pentru a fi inchis, cate clipe de lacrimi, de surprize si de nopti de veghe pierdute asupra sufletului meu.Cat de egoista trebuie sa fiu, sa fim !Cand ne gandim la durere ne gandim in primul rand la cat de putrezit sufletul nostru era candva.Refuzam sa ne gandim ca undeva anume cineva are sufletul mumificat de durere.Cand trece prea mult timp, nu mai poti nici sa plangi , nici sa te descarci, nici sa-ti gasesti prieteni, cand trece mult timp te resemnezi si te gandesti ca undeva, candva a existat ceva, a fost un inceput, mult mai protejat si decat lumea superficiala a unui copil.Singur verdict pe care il poate da sentinta finala este o inegalitate intre zambet si lacrima, dar totusi undeva, candva, noi am fost noi, decat atat...si acum gandeste-te nu-i asa ca merita lupta?

INVAT DIN MERS SA ZAMBESC

In aproximativ 2 luni am invatat sa citesc orice, in soapta, sa privesc fara sa starnesc vreun deranj cuiva, am invatat sa inteleg reprosul ca pe o noua lectie, am invatat ca viata este un paianjen urias care tese si distruge, am invatat sa tac, cand de fapt as avea tot dreptul sa vorbesc cu demnitatea corectitudinii, si mai presus de toate am invatat sa iubesc doar pentru constiinta mea.

Am invatat ca sperantele si visele sunt lucruri total diferite.Nu mai imi permit vise, sunt prea scumpe pentru timpurile acestea chiar daca sunt gratis, dar sperantele pot face lucruri mari, realizate picatura cu picatura imi permit sa mi le creez in cap, inainte de a ma culca seara.

Am invatat ca nu prostia , ci lenea ucide omul prezentului.Am invatat ca o zi poate avea si o eternitate de ore , dar si decat 2 ore, cand plecam si cand venim inapoi, in culcusul nostru.

Am invatat ca de ce am fugit pana acum, exact acel lucru s-a lipit de mine.Am invatat ca bazele comunicarii stau in vorbe, nu in taceri filosofice.Am invatat ca a trebuit sa suport atata iad inflacarat pana acum, pentru a imi da singura foc la vise, si a ma intoarce pe frecventa, calculata a vietii reale.

Ce este cel mai important, este ca am invatat sa zambesc din mers, sa iubesc cu oboaseala suprasolicitarii, sa inteleg cu nervii stresului iubirea adevarata, sa ma bucur de liniste, sa stiu sa apreciez orice balta pe care nenorocul mi-o asterne in fata.Am invatat sa iubesc o viata normala, plina de suisuri si coborasuri, sa iubesc trecutul lui, uitat si prezentul sau agitat.Am invatat ce multi stiau deja si ceea ce multi nu vor stii niciodata.Suntem oameni normali si banali si stim sa zambim din mers, desi ne luptam cu lacrimile realitatii.

Iubesc o dragoste vicioasa:normalitatea si iubirea anormala!