INVAT DIN MERS SA ZAMBESC


In aproximativ 2 luni am invatat sa citesc orice, in soapta, sa privesc fara sa starnesc vreun deranj cuiva, am invatat sa inteleg reprosul ca pe o noua lectie, am invatat ca viata este un paianjen urias care tese si distruge, am invatat sa tac, cand de fapt as avea tot dreptul sa vorbesc cu demnitatea corectitudinii, si mai presus de toate am invatat sa iubesc doar pentru constiinta mea.


Am invatat ca sperantele si visele sunt lucruri total diferite.Nu mai imi permit vise, sunt prea scumpe pentru timpurile acestea chiar daca sunt gratis, dar sperantele pot face lucruri mari, realizate picatura cu picatura imi permit sa mi le creez in cap, inainte de a ma culca seara.


Am invatat ca nu prostia , ci lenea ucide omul prezentului.Am invatat ca o zi poate avea si o eternitate de ore , dar si decat 2 ore, cand plecam si cand venim inapoi, in culcusul nostru.


Am invatat ca de ce am fugit pana acum, exact acel lucru s-a lipit de mine.Am invatat ca bazele comunicarii stau in vorbe, nu in taceri filosofice.Am invatat ca a trebuit sa suport atata iad inflacarat pana acum, pentru a imi da singura foc la vise, si a ma intoarce pe frecventa, calculata a vietii reale.


Ce este cel mai important, este ca am invatat sa zambesc din mers, sa iubesc cu oboaseala suprasolicitarii, sa inteleg cu nervii stresului iubirea adevarata, sa ma bucur de liniste, sa stiu sa apreciez orice balta pe care nenorocul mi-o asterne in fata.Am invatat sa iubesc o viata normala, plina de suisuri si coborasuri, sa iubesc trecutul lui, uitat si prezentul sau agitat.Am invatat ce multi stiau deja si ceea ce multi nu vor stii niciodata.Suntem oameni normali si banali si stim sa zambim din mers, desi ne luptam cu lacrimile realitatii.


Iubesc o dragoste vicioasa:normalitatea si iubirea anormala!

Adio de trecut...

In sfarsit reusim sa ne realizam primul, alt, vis, si prima imagine ce ne apare, subit in minte este chiar primul nostru vis destramat, prima suferinta pentru care am simtit adevarata durere.Nu ne ramane decat sa mergem inainte, fara sa stim daca ne vom intoarce sau nu din punctul de plecare, din punctul din care picioarele noastre s-au deplasat cu siguranta in sperante si in viitor.Drumul de sfarsit incepe cu trenul de plecare, incepe cu ultimele imagini privite, cu o ultima privire asupra peisajelor cotidiene, anterioare acestui mult asteptat inceput.Ne urcam in trenuri si trenuri pentru a ne largi aria de investigare a propriului eu.Ne gasim prost plasati intr-o avalansa a sinelui, care in mod coincident si ironic isi propaga toate gunoaiele tot asupra noastra.Plecam din casa numita acasa pentru a-i purta vesnic pacatele si chinurile intr-o cochilie legata indispensabil de noi. Credem,ca, semnele vazute invers din tren sunt piloni pentru a ne sustine urmatoarea viata, dar daca semnele reale sunt tocmai acelea care nu le observam sau ni se par lucruri comune, si astfel le evitam cu privirea.De exemplu o intarzirea a trenului, in ziua de azi ni se pare un lucru obisnuit, dar daca in mod absurd acesta este un semn, si anume ca ni se va face dor la un moment dat de suferinta...Oare de ce dorim sa evadam din chinuri daca sunt atat de tipice noua, fac parte din noi, iar noi nu suntem intregi fara ele?
Plecand de undeva anume, loc de care suntem legati sufleteste, oare nu ne gandim ca nu ne-am luat ramas bun de la acea particica de strada pe care am avut primul sarut, sau de la acel bloc care a fost patat de sangele nostru ranit in orgoliu de parasirea lui?Nu ne gandim sa ne luam ramas bun de la un loc pe care il avem pastrat in memorie ca fiind martor intr-un punct culminant al epocii noastre de excese in amoruri?Ne urcam singuri si siguri in tren...Ne uitam pe fereastra trenului si incepem sa analizam tot ce ni se pare artistic in acel moment, e atat de ciudat cum culorile naturii raman undeva in urma, dar mereu inainte...sterse.Casele parasite par atat de primitoare pentru o evadare puerila demna de a se consama neincetat, inedit si impulsiv dragostea.Ferestrele care stau sa cada, tencuiala distrusa de anii uitati chiar si de timp ne trimit intr-o stare de convalescenta a cuvantului libertate.De ce in trenul acesta nu stam sa analizam caracterele prezente pe scaune?De ce nu ne gasim amuzamentul la lumea din jur, la mcile cazaturi,sau glume?De ce trenul acesta este diferit?De ce ne acapareaza atentia locurile unde niciodata nu priveam atat de intens?Poate pentru ca este TRENUL DE ADIO....

Alaturi


Sunt fricile de inceput.Ne gasim,in mod aparate, in afara de bucuria unui succes si dezamagirea derutanta a unui sfarsit.Ne gasim tristi si victoriosi in fata unui inceput trecut sfarsit si in fata unui nou inceput pe care il abordam cu inhibitii.Avem momente cand ne renegam prezenta in spatiu doar pentru a da timp inapoi, in acele clipe cand inima voia sa ne evedeze din corp doar pentru ca infrunta emotiile unei greutati colosale, potrivit acelei perioade.Unele lucruri sunt atat de firesti pentru restul lumii, pentru personele de langa noi inca ne axfixieaza propriile ganduri si sentimente.Ne simtim lasati deoparte chiar daca este vorba doar de noi.Trebuie sa intelegem ca nimic nu este normal.Daca 7000 de oameni au trecut inaintea noastra prin ce trecem noi acum, atunci asta nu se definieste a fi drept normalitate.Sunt inceputuri si sfarsituri.Viata este doar intermediara intre inceput si sfarsit, de aceea gasim sadite in ea inceputuri cu sfarsituri.

Te las pe tine azi sa fii aici cu mine.Dar te intreb vei fi aici si maine?Vei ramane langa mine chiar daca maine nu voi fi ca azi?Sunt intrebari de inceput pentru oricine care ne garanteeaza ca vrea sa ne aiba ca poveri pe parcursul unei excursii cu inceput a vietii.Noi le dictam inceputul le garantam viitor iar ei decid sfarsitul.

Iti inchiriez sufletul meu numai daca esti de acord sa ti-l vand...ti-l inchiriez azi si maine si cat vrei, te instalezi, sa domnesti si sa ma posedezi.Devin un obiect dintr-o rutina, de asta te intreb:

Vei fi aici si maine?

Imi vei fi alaturi si in violenta agasanta, cand voi sparge farfurii si si voi tranti usi?

Vei sta langa mine cand imi va fi frica, chiar si de intuneric?

Te voi gasi gasi la fiecare rasarit si fiecare apus?

Imi vei da ajutorul atunci cand gura imi va fi prea mandra sa ti-l ceara?

Imi vei suporta tipetele de durere ?

Vei crede in mine, chiar daca nu m-ai vedea?

Ti-ai pierde speranta viitorului cand eu voi ceda?

Daca o sa cad, voi vedea mana ta?

Daca plang ma vei linisti?

Vei plange daca mor?

Ma vei saruta inainte sa adorm?

Te vei folosi de mine sa fi doar a ta?

E groanznic cand stai sa te gandesti cat de frumos e fiecare inceput si cata durere se gaseste dupa fiecare sfarsit.Si si mai groaznic e sa scapi de orice chin comun.Oamneii sunt belstemati sa umble in cercuri, noi suntem blestematii sa fi legati de obiceiuri personale, dar avem libertatea de a ne hotari sa ne legam sau nu de suflete?Meritam increderea sau restul sunt cei care nu ne meritam noua increderea?Pasim prin viata ca pe zebra de la semafor, uneori uitam sa ne uitam la culoare si pierdem, ne pierdem pe noi si apropiatii pierd lacrimi grele dupa noi.Totusi cred ca este bine sa ne grabim, sa trecem zebra pe o culoare licarinda,daca avem un scop...totusi deja am pierdut atata timp stand la semafoare!

Obsesie fireasca


Am crezut cu totii ca ne-am inselat.Speram sincer si abisal ca avem pareri eronate despre noi...despre ei, cealalta parte a noastra.Depasind dimensiunea filosofiei vreau sa spun ca oamenii s-au nascut in chinuri pentru a simti durerea toata viata si pentru a avea parte de o moarte chinuitoare, sufocanta, biruitoare.Oamenii s-au nascut pentru a fi invinsi.Propria inima este prima care ne cere condamnarea la "a simti".Omul daca simte, sufera.Noi plangem si ne plangem ca am iubit, ca iubim, ca vom iubi si ca ne doare al dracului de rau de fiecare data, chiar daca nu stim cu adevarat daca am iubit sau nu sau daca aveam doar simpla nevoie a umezirii obrajilor.Ne tulbura constiinta si ne umple de preocupari lipsa noastra de preocupare, tot ce inseamna trecut si gresala sau o fantezie a unei iubiri inexistente sau uitate.Avem grija sa suferim de fiecare data doar pentru ca suntem atat de impatimiti de iubire, pe care nici macar nu stim sa o definim, stim doar ca avem nevoie de ea, fara ca ea sa abia nevoie de noi.Ne place sa ne jucam cu scenarii gen "Titanic" doar ca noi ne scufundam cam de 7 ori intr-o noapte de autocompasiune.Si cautam zadarnic sansa de a scapa de fantoma unei iubiri careia chiar noi i-am cantat incantatia pentru a ne bantui, noi am provocat-o la a ne provoca la obsesii.Nu avem nevoie de suflete zgariate si nopti bantuite pentru a ne aminti ca iubim si azi ce am iubit ieri, dar nu avem nevoie nici de iubirea de ieri daca nu mai e "iubire".Avem nevoie de o expiratie a tot ce a fost pana azi.

Va provoc la....GANDIT!

Avem timp pentru toate.Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,avem timp sa citim si sa scriem,sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.Avem timp pentru ambitii si boli,sa invinovatim destinul si amanuntele,avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.Avem timp pentru toate.Nu e timp doar pentru putina tandrete.Cand sa facem si asta - murim.Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeascaTot ce poti face este sa fii o persoana iubita.Restul … depinde de ceilalti.Am invatat ca oricat mi-ar pasa mieAltora s-ar putea sa nu le pase.Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredereSi ca doar in cateva secunde poti sa o pierziAm invatat ca nu conteaza CE ai in viataCi PE CINE ai.Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minuteDupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa facaCi cu ceea ce poti tu sa faciAm invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilorCi conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolvaAm invatat ca oricum ai taiaOrice lucru are doua feţeAm invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte caldeS-ar putea sa fie ultima oara cand ii veziAm invatat ca poti continua inca mult timpDupa ce ai spus ca nu mai potiAm invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuieIndiferent de consecinteAm invatat ca sunt oameni care te iubescDar nu stiu s-o arateAm invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparatDar nu am dreptul sa fiu si rauAm invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distantaIar asta este valabil si pentru iubirea adevarataAm invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tuNu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prietenOricum te va rani din cand in candIar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altiiCateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insutiAm invatat ca indiferent cat de mult suferi,Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influentapersonalitateaDar ca TU esti responsabil pentru ceea ce deviiAm invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubescSi nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul locSi nu faptele saleAm invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucruSi pot vedea ceva total diferitAm invatat ca indiferent de consecinteCei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viataAm invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva oreDe catre oameni care nici nu te cunosc.Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de datCand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.Am invatat ca scrisulCa si vorbitulPoate linisti durerile sufletestiAm invatat ca oamenii la care tii cel mai multIti sunt luati prea repede …Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seamaUnde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.Am invatat sa iubescCa sa pot sa fiu iubit.[Octavian Paler-"Avem timp"]

Depresia timpului


Unde ne este timpul cand nu facem decat sa-l pierdem, pierdandu-ne si pe noi in acelasi timp printre amintiri scrumate?Abdicam de la realitatea noastra si alunecam in timpul uitat, in amintiri abdjecte si trairi de basme.Ne abandonam in visare doar ca ne pierdem.Nu putem recupera timpul pe care l-am donatat de atatea ori la semafoare, la uitatul pe pereti, la reverie.Ne punem timpul in mana si ne oprim sa privim vitrinele magazinelor vechi de atatea zile sau sapatamani fara sa realizam in acele secunde ca nu se va intoarce inapoi nimic din ceea ce pierdem.Chiar daca ar avea vreo sansa de reintoarcere nimic nu e la fel in alt timp, in alta secunda din viata noastra, vantul nu va mai fi la fel in alta secunda, nici ploaia si nici soarele nu ne vor incalzi ca acum cinci minute.Pierdem ore in sir privind la ochi din trecut, ne straduim sa ne amintim minciuni si atingeri ca sa prafuim prezentul, il mudarim cu trecutul...Fugim din prezent de teama responsabilitatilor vremii dar ne abandonam iresponsabilitatii viitorului.Nimic nu se mai recupera si nimic nu mai vine inapoi.Incercam totusi sa ademenim ori viitorul ori trecutul in timpul nostru prezent, doar ca sa regretam ca pierdem timp, ca ne pierdem prezentul...Suntem "patriotii" inimii noastre si ne extradam singuri intr-o libertate fictiva.De ce nu uitam?Daca natura umana este facuta sa nu uite accetentele trecutului ce rost mai are verbul"a uita"?Unde suntem acum, ce am devenit, la ce visam si ce nu am uitat?"Timpul le rezolva pe toate"-dam vina pe timp, suntem lasii construiti de propria nastere!Imbatranim si nu uitam ca am fost tineri.Noi nu ne luptam nici cu fantasmele trecutului nici cu sperantele viitorul si doar ne ucidem prezentul, si din pacate aceasta crima cotidiana depinde doar de noi!

Insuficient


Si...daca iubirea nu mai este indeajuns?

Eu cred ca iubirea s-a impartit intre oameni.De aceea exista suflete pereche, pentru ca din aceasi mana plina de iubire s-a daruit doar la doi!

Pe de alta parte parte, firea mea opusa, oarecum, romantismului, ma pune sa ma confrunt cu oglinda sparta a acestui vis frumos.Poate ca iubirea nu este un ansamblu de sentimente, ci este doar unul singur.Si ca sa contruiesti, o casa nu ai nevoie doar de un material, cum ar fi "caramida".Ai nevoie si de beton, lemne si altele; si sa nu uitam ca o casa trebuie sa fie si mobilata.

Daca intr-o relatie exista doar iubire, poate fi bine sau poate fi groaznic.Chiar si asa respectul unde e, sau nu e necesar?Intelegerea de unde anume o putem cumpara?Orgoliile cui le donam?Iubirea nu poate sa dispara, dar se poate stinge, excat ca o lumanare careia i s-a dus fitilul, pentru ca nu mai are ce sa arda.Asa este si cu iubirea..ce poata sa mai iubeasca daca nu gaseste nici resprect, nici intelegere si nici incredere?Un chip frumos este iubit zilnic de milioane de pamanteni, ce trec prin fata lui. In schimb o iubire nu poate iubi decat alta iubire, o iubire care merita iubita!

Cate tipuri de iubire!Superficiala, imposibila, pasnica, pasionala, extrema, timida, puerila, sofisticata, mondena...Si concluzia s-ar formula astfel: o iubire este ca o afacere, iar intr-o afacere este nevoie de risc.Riscam pentru iubire sau iubim sa riscam?

Si sufar tacuta, chinuita de vesnica indoiala...Atunci cand trebuie sa riscam pe propriul suflet, ezitam si alungam orice urma de sentiment doar pentru ca trebuie sa ne rafulam impotriva unei dureri imaginare.Oare cate sanse la fericire am scapat printre degete, exact ca nisipul?De cate ori ne-au chinuit amintirile si traumele trecutului?De cate ori am refuzat sa dam o a doua sansa doar din respect pentru starea mediocara si normala a rutinei din viata noastra?

Daca am fost inselati o singura data, si am simtit cu tot sufletul si trupul acea durere ne facem juramant solem ca vom insela ca sa nu ne para rau.De ce lasa trecutul sa de dicteze prezentul si sa ne deseneze pervers viitorul?Oare tot ce am facut si am suferit trebuie sa fie readus in prezent doar pentru ca incercam sa ne gasim o masca de carton, ieftina ca sa nu ne mai asumam riscuri?

Credem ca noi suntem razbunarea celui de langa noi pentru persoana din trecutul lui ?De ce ne cumparam acest chin, gasit gratis pe orice masa de bazar?De ce nu alegem singuratatea daca suferim de autocompatimire?Iubim o singura data si suferim aproape mereu?Balanta aceasta nu pare, tocmai, echilibrata...Ne-a influentat cineva tacerea din trecut pentru durerile simtite si acum?Nu am fost noi regii care au domnit peste regatele sufletelor noastre?Nu sunt pacatele noastre?Ce rost are regretul, cand nu avem de ce sa-l simtim din moment ce au fost alegerile noastre pentru acele momente.Suferintele trecutului sunt acele cicatrici lasate pe sufletele noastre cu fierul incins, pentru ca am fost pagani si am renuntat la religia sufletelor noastre, n-am avut principii si nici orgolii cand am stat, in loc sa plecam.Trecutul merita mai mult respect!Nu este fantana in care ne aruncam de fiecare data sufletul deja mort, ci este o amintire a copilului de ieri.Trecutul nu este o scuza, pentru ca toti avem unul, dar nu toti il ducem in instanta pentru a fi judecat pentru greselile din prezent.

C'EST FINI!

BLOCAJ
TRAFIC
FRECVENTA NEDEFINITA
S-A PIERDUT

PENTRU CE A FOST



Pentru toate iubirile nespuse, pe care le-au urmarit pe durate lungi de timp viata monotona si pe care le-au iubit cu sufletul crud...Pentru toate iubirile permise, al caror film s-a derulat in fata lumii intregi si toata lumea le era spectator fidel... Pentru toate iubirile nepermise, care si-au avut intrigile in culise, dupa cortina lasata... Pentru toate durerile si noptile pirdute in fantezii naucitoare si vise dincolo de realitate...Pentru toate sperantele, pentru toate dezmagirile lor si a ale mele, pentru toate prieteniile scurte, lungi, adevarate sau false, pentru lasitatea mea de a nu avea curajul sa zic nu in fata unei ispite puerile... Pentru toate jocurile cu pauze sau fara in care orgoliul meu imi era stapan... Pentru toate minciunile pe care le-am zis si pentru toate adevarurile necrezute de nimeni... Pentru momentele in care chiuliam cu regularitate de la viata reala pentru a fugi la kilometrii departare... Pentru toate lacrimile facute si primite cadou... Pentru traumele anilor trecuti si bucurile revazute in filmul mintii intrerupt... Pentru tot ce am avut si am vrut sa pierd... Pentru tot ce n-am avut, mi-am dorit si am obtinut sau nu... Pentru orele de somn... Pentru racelile ce ma tineau legata de parfumul patului plin de boala... Pentru ploile care ma prindeau in mijlocul strazii fara umbrela dar de mana cuiva... Pentru soarele ce ma arde prin geamuri... Pentru trecutul privit fara bucurie acum ceva timp... Pentru lucruile carora nu le gaseam si nu le intelegeam rostul... Pentru provocarile pe care le acceptam doar de dragul adrenalinei... Pentru riscurile in care miza imi era inima... Pentru imbratiserile si saruturile pe care le-am dat, furat, sau primit...Pentru ei, cei care au fost...Pentru noi, cei de atunci... Pentru toate acestea fac o singura amintire:trecutul!

Pervers de real!


Multe pacate au inghetat pamantul de la nasterea primului muritor.Agonia noastra sub vraja lor este fericirea lor si a celor care le stapanesc atat de bine...Si ma ustura ochii de la atata ger si sper la soare si caldura, si tipic omenesc, raman cu speranta!


Ma orbeste ranchiuna voastra, ironica fata de bine.M-a durut si, de ce sa ma mint, inca ma doare, neintelegerea, neacceptarea, excluderea, pacat..caci am iubit sufletele voastre!


Lumea nu suporta fericirea celuilalt si sfarsim printr-un zbor prost, plin de sunetul aripilor frante.Trebuie sa ne prefacem ca suferim si ca plangem in fata oricui, ca sa nu ajungem la realitatea lacrimiilor.Suntem la mila judecatii celor din jur si DE CE?


Ma simt sfartecata!E prea mare amenda ca sa iti mai tipi fericirea in plina zi, costul este chiar acea fericire!


ranchiuna=s.f. ura ascunsa,dusmanie si dorinta de razbunare, pizma, pica;


invidie=s.f. sentiment egoist de parere de rau, de necaz, de ciudata, provocata de succesele sau situatia buna a altuia, pizma;

Suferinta scrumata...



Inchiriez suflete, caci te-am lasat ca pe o tigara aprinsa in scrumiera, sa-mi bantui fiecare taina a sufletului...
Inchiriez suflete ca sa-mi gasesc culoare ce se asorteaza perfect cu sangele de victima, ce circula fara permis prin venele mele...
Inchiriez suflete ca sa-mi maresc colectia si sa-mi inradacinez orgoliul...
Am inchiriat suflete pe fiecare noapte de betie a disperarii.Le-am inchiriat si le-am aruncat.Niciunul nu avea apa care trebuia sa fie aruncata peste scrumul ce inca imi ardea in fiecare conduca plina cu sange.
M-ai facut sa ma ridic dintre morti si am pornit in cautarea mea de culoare ideala sub forma unui zombi mancat de viermi umani.Miroseam a carne putreda, caci ma ardeai la fiecare zambet, si fiecare zambet pentru mine dorea sa fie inca o gratie taiata de la inchisoarea in care ma aruncasesi.Cautam sa te sting, sa te rup, cautam sa nu te fi aprins vreodata.
Am inceput prin a fuma tigari lights, se zice,doar, ca o durere o face uitata pe cealalta, dar la mine viciile se inmulteam.
M-am hotarat sa nu ating extrema, ajungand la trabucuri si le-am refuzat de fiecare data.Nu realizam ca nu viciile erau cele care nu tineau pasul cu mine ci credeam contrariul, ma vedeam pe mine inceata.M-am despagubit de sentimentul vinovatiei viciilor si a venit ziua cand nu mi-am refuzat trabucul.
O durere mai mare mereu iarta durerea prededenta si o lasa sa plece umilita.
Acum am un trabuc aprins in inima, si arde constant, nu mai caut sa-l sting, nici nu-i stiu culoare, dar stiu ca mi se potriveste.
Acum nu mai vreau sa inchirez suflete, nici pentru a le oferii locul de trofeuri, nici pentru o consolare iluzorica ci doar pentru ca nu mai am betii de aruncat pe inchiri fara sens.

Rataceste-ma in patul tau...( caci iubirea uneori pare o perna)

Ne culcam si ne trezim cu visele pe ea, plangem si tipam in fetele lor inmuiate cu balsam...moi sau tari, la fel ca iubirile, ele se gasesc pe paturile noatre la fel ca iubiti, iubitele care ne asteapta in paturi pentru a ne incalzim simtutrile.

Ne lasam capul pe ele in fiecare seara si lor ne confesam rusinile si mandriile noastre, ele sunt intotdeauna primele care ne simt ardoare lacrimii fara sa ne faca sa ne lezam orgoliile, ele ni le sterg fara sa ne lase sa ne formeze prejudecata orgoliului.

Ele sunt cele care ne asculta gandurile si ne ascund secretele...

Sunt fidele cand sunt cu noi, ele sunt iubirile neinsufletite!

Si tot ele sunt cele care ne inseala cu primul parfum de sampon, dar ele sunt doar perne.

Perne...indispensabile ca si iubirea, exact cum sunt suflete care le prefera mai mci, mai mari, mai moi, mai tari, sau poate deloc asa sunt si iubirile oamenilor care iubesc putin, mult, se joaca de-a iubirea, iubesc cu pasiunea sau se mint ca iubesc.

Un pat fara perne e ca o inima fara iubire...

boats and birds.. you and me...

Ma gandeam de cate ori am fost pusa eu sa aleg fie dupa minte, ratiune, fie dupa inima, iubire...
daca stam putin si analizam o situatie in care suntem obligati sa facem o alegere, iar inima si mintea tin locul ingerasului de dreapta si respectiv, de stanga ajungem la concluzia ca finalul nu poate fi niciodata cel corect, cel bun..pentru ca am dezamagit...

E greu sa traiesti in ceata dezamagirii si e si mai greu sa te trezesti deodata, lovita al dracului de rau de dezamagire.Nu mai stii ce sa regreti: ce ai facut, sau ce n-ai facut, binele sau raul?Dezamagirile sunt primele dureri care ne arata varsta...totul incepe de la o dezamagire, erupand ca un vulcan insetat de dominatia terorii si sfarsindu-se, in "rasplata vietii noastre": in moarte.

Si pe patul de moarte dezamagim, dezamagim sufletele care ne iubesc si inca ne vor langa ele, dezamagim pe primii oameni care ne-au dezamagit pentru ca ne-am oprit din reprosuri, ne dezamagim pe noi pentru ca nu am ajuns sa simtitm finalul dezamagirii.Pentru ca nu exista...odata inceput se manifesta exact ca si orice fel de cancer, in metastaza, dureros, si ne sfarteca sufletul in fluvii de sange, ne omora sperantele si ne spanzura visele...

La dezintoxicare dupa mahmureala dezamagirii...de ce s-au inventat clinici ajutatoare pentru toate vicii, dar mai putin pentru dragoste?Dragostea este viciul tuturor, pentru ca este gratis, sau se vinde in rate...si abia la sfarsit realizezi cat e dobanda de mare, la sfarsit constientizezi ca prima rata, prima dezamagire era de incurajare doar pentru a crea dependenta...

Obsesie sau maladie, sa iubesti?Pacat sau edenic?Orgoliu sau resemnare?Toate au dezamagirea, acesta e inceputul:dezamagirea, abia atunci cand este simtita, dragostea autentica ia nastere!Incepem prin a fi mipoi si ne sinucidem povestile de dragoste si pe noi spanzurati de ele si sfarsim prin a fi orbi de-a dreptul.Exact la margine de papastie, realizam ca ne-am uitat parasuta si fugim spre evadare, si cine nu ramane agatat de copacul sperantei este norocos...
Trecut unit

Suntem formati din ramasite, din dureri si din iubiri alcoolice.Am trait sentimentul de azi si langa altcineva.Au fost persoane care ne-au ranit pentru a ne da sansa viitorului.Impreuna ne-am decis ca poate vom reusi sa vedem din nou tot ceea ce credeam ca posedam.

Trebuie sa recunoastem: niciodata nu vom uita iubirile trecutlui.Acele iubiri pentru care ne-am amanetat in fiecare secunda demnitatea, acele iubiri pentru care plangeam in coturi de baie, si noapte lacriminile se ofereau sa ne limpezeasca brutal lenjeriile.Sunt iubirile trecutului, care dupa ce si-au arata adevarata fata le-am injurat, ne-am lovit pe noi si i-am acuzat pe ei.Sunt "acea prima dragoste" pentru care rupeam pamantul in doua doar ca sa fim pe placul lor.Sunt acele iubiri care ne posedau, ne oboseau, ne obsedau, nu ne lasau sa respiram, sa mancam, sa plangem fara sughituri.Sunt acele iubiri care ne rupeam sufletul, la care simteam asta pana la cel mai mic os al corpului nostru.

Sunt iubirile care ne-au tradat iubirea.Sunt iubirile pe care niciodata nu le vom uita, si nici ierta, chiar daca am facut gresala de a le da iertarea in fata, in spate totusi speram sa regrete inzecit, sa simta durerile noastre inmiit.Sunt iubirile pe care le-am bestemat cand le iubeam, si pe care le-am injurat si urat cu sangele dragostei cand ne-au lasat.

Sunt iubirile care nu s-au deranjat sa ne protejeze impotriva lor, sunt iubirile din visele copilariei traite cu drama telenovelelor ieftine.Sunt iubirile care ne-au tabacit plamanii de tuttun si ficatul de alcool.

Sunt iubirile care ne-au unit
!
AZI...


...se poarta "te iubesc", dar nu si dragostea;

...se poarta unghiile cat mai lungi, dar nu si farfuriile spalate;

...se poarta D&G si frigiderul gol;

...se poarta aurul la kilogram si lipsa originalului;

...se poarta machiajul strident si acneea asfixiata;

...se poarta tocurile de 20 cm, dar nu si comoditatea;

...se poarta falsul si plasticul, dar nu si feminitatea;

...se poarta dietele drastice si lesinatul pe strada;

...se poarta telefoanele de ultima generatie, dar nu si creditul;

...se poarta hidosul machiat si naturaletea criticata;

...se poarta minciuna, adevarul frumos fardat si realitatea...doar gandita!
Interviu cu o femeie


Era ora sase seara, exact când basmele prindeau aripi in lume celor mici.
Era o semi-bezna liniştitoare, un vânt, nu prea puternic dar nici prea amăgitor. Fusese linişte si fuseseră si lacrimi nu cu mult înaintea acestei ore.
Pădurea părea revoltata la vorbele noastre si la rasul zgomotos, deloc de domnişoara, dar atât de sincer. Fara inhibiţii si fara subiecte tabu intre noi, ne puteam manifesta latura feminina ascunsa, cea pe care toata lumea o are, dar nimeni nu indrazneste sa si-o arate sau măcar sa-si recunoască propria fire. E o latura pe care toţi o ţinem ascunsa ca secretul unei crime. Din amintiri si din trăirile prezentului afirm fara vreo spaima ca firea umana este atât de împletita incat nimeni nu se complica sa o simplifice, sau s-o lase pur si simplu in habitatul sau natural.
Am vorbit despre sex, despre dragoste, despre lume, despre bani, sintetizând intr-un cuvânt comun: am bârfit!
Am întrebat-o multe si am primit răspunsuri care poate ca nu le-am spus niciodată deşi des le-am gândit.

Ce este sexul?Act sexual, nu?
“Nu, nu este doar atât”, mi-a zis ca sexul pentru ea, e o arta si in arta trebuie sa pui dăruire si pasiune, sa fii un artist.
“Sexul este iubirea, pentru sex, actul in sine, simţi pasiunea, pentru omul din fata ta poţi sa simţi orice intr-o clipa, fracţiunea de orgasm pe care acesta ti-o dăruieşte poate sa te faca sa-l iubeşti in acel moment, dar acel moment ramane acolo. Exista femei care au puterea sa vorbească deschis despre sex, fara a avea ca scop audienta unei emisiuni. Pe ele societatea le vede drept uşoare?De ce pentru ştiu sa ceara ce vor?De ce pentru ca vor sa se simtă bine?De ce, pentru sa sunt suficient de puternice incat sa plece ele primele lăsându-l întins pe pat, fara sa-si ia „la revedere”?De ce, pentru s-au folosit de barbati atunci când au vrut?De ce pentru ca nu spun niciodată „te iubesc” decât atunci când au orgasm?De ce, pentru ca pot sa mintă pana aduc bărbatul in pat lor, si i spun ca poate sa plece, pentru ca le este somn?De ce, pentru ca au tăria de caracter sa ceara tot ce vor ele in schimb?De ce, pentru sa ştiu ca sunt femei si recunoască asta in fata celui pe care îl gonesc din patul lor după ce parfumul lui abia le-a cunoscut cearceafurile?De ce, pentru sunt cele care aud jigniri din partea barbatilor alungaţi, doar pentru ca nu le-au avut suficient?De ce femei uşoare,când ele sunt cele care seduc, dau, cer, iubesc, mângâie, săruta, iubesc si pleacă? Ele sunt cele care trăiesc clipa care iubesc si simt asta cu adevărat atunci si doar atunci, ele sunt cele care nu mint, ele sunt singurele care nu inseala, ele sunt cele realiste, ele fac societatea puternica pentru ca ştiu sa iubească de mai multe ori sa paraseasca tot de atâtea ori si sa o ia de la cap, inventând de fiecare data un nou stil arhitectural.”

Restul a fost elementar…Si ne întrebam de ce nu mai sunt femei adevărate, pentru exista barbati „adevăraţi” care le spun ce sa fie, ce sa devina. O femeie adevărat trebuie sa ştie sa fie doamna din societate si târfa din pat, dar cine se risca sa recunoască ca e dependenta de acest „drog”?
Ti-am scris o ultima fraza apoi ai plecat cu trufia ta, pe care o porti ca un tatuaj.
Am incercat sa-mi iau ramas bun, de la minciunile tale, cu respect, fara sa te fac vinovat de simplitatea lacrimilor mele, n-am incercat sa te judec, atarnandu-te la loc inalt in cartea mea de amintiri, si greseli, marcate cu "nu mai repet asta".
Ti-am lasat un ultim indiciu pentru trecutul nostru si pentru prezentul tau:"Saruta-ma pentru ultima oara fara sa tradezi."Ce pagan a devenit coltul acela de strada acum, cata ura violenta ii asociez...Cate blocuri te urasc, si cate blesteme te urmeaza acum, pentru ca mi-ai dat ultimul sarut tradator.De data aceea nu fusesem eu victima, ci EA.Ai tradat-o pentru mine, ca sa crezi in tradarea mea.O lume necunoscuta tie, te uraste, si o inima strivita inca te iubeste pentru ca ai facut gresala de a ma lasa sa plec.
Am fugit pe stradute, inguste asfixiante, indosariate cu iubirile altora, si cu razboaiele unora care au decis ca ura e sentiment de capatai.Totusi nu mi-au influentat politica inimii nici spre dreapta, nici spre stanga...
M-ai lasat sa aleg si am ales ca pot te fac sa tradezi, nu doar sa ma tradezi, si am simtit victorie si dezgust.Ai reusit sa ma scarbesti ca mirosul cadavrului in starea de putrefactie.Ai fost ingerul meu, cel care mi-a aratat Iadul, si care m-a lasat acolo, dupa judecata.Fara sa realizezi ca ai cazut in propriul pacat, ca eu te-am tradat, pentru ca ultimul sarut, nu avea gustul frivol al dragostei, nu te puteam iubi, nu iti iubeam sufletul in care era altcineva.Nu mi-e mila, nici frica, nici orice altceva cand spun ca nu stiu daca te-am iubit.

Mai departe de Iad, undeva pe pamant


Incerc sa combin intr-o teorie, doua alte teorii pe care le-am aflat azi...
Fiecare are dreptul sau la alegere, daca minti poti sa te bucuri de acest desert neprielnic pe propria arie de desfasurare a vietii tale mediocre de mincinos, dar eu nu sunt obligata sa-ti accept minciuna, si nici sa ti-o autentific sub forma unei minciuni crezute de mine, adevar.
Si...este bine sa fii optimist pentru numai asa poti sa iti justifici neatentia, mai corect zis, doar asa poate lua nastere simtul responsabilitatii in tine, dar ce stii tu despre asta, prunc aruncat din Iad pe pamant!
Revizuindu-mi comportamentul, tocmai datorita unui pesimism, colorat cu nuante ale optimismului si unei minciuni acceptate, treptat, apoi unei intelegeri neintelese acum, realizez ca am gresit cand am spus "O.K." in loc de "du-te dracu", si sincer asta simteam.
Cati dintre noi nu-si innoda furiile ce le spanzura inimile, si cati nu-si inabusesc orgoliile pentru ceva ce nu exista si contiuna sa nu existe.
Am fost nedemna fata de mine cand ti-am crezut minciuna si te-am mitit ca mi-e bine.Blestem opririle la semaforul rosu, pentru ca inceta viteza, si ma lasa sa analizez miscari, carora le intelegeam substratul si, si mai groaznic le constientizam.
M-am demoralizat cu lipsa ta de moralitate, doar pentru ca ti-am acceptat-o.
Mi-am primit pedeapsa si am invatat ca singura pot mult mai bine sa construiesc castele de sentimente, sa pictez zambete pe ruine, si sunt convinsa ca pot dincolo de minciuni si ca am perfecta dreptate sa neg o afirmatie, daca nu este pe gustul meu.Si acum te reneg pentru atunci dar te cunosc pentru azi, pentru ca am fost si eu in locul de unde tu ai venit si e mult prea departe fata de orice forma umana.

Dragostea are termen de valabilitate


"Azi iubesc, maine imi expira sentimentul"
Acum intrebarea: iti expira pentru totdeauna sau pana si termenul asta de valabilitate are alt termen de valabilitate?
Daca dragostea sta sa expire, hai sa o baga in frigider poate o mai tine un pic, nu?Poate mai gustam cateva zile in plus din ea?Suna bine?E delicioasa?
Daca s-a terminat s-a terminat...nu ai cum sa te faci fabrica si sa-i pui alt termen de valabilitate, daca ajungi sa regreti termenul dragostei tale de valibilitate, degeaba, ca la celalat, din fata frigiderului, tot expirata e.
ASTA E!DEAL WITH IT!
Dragostea expira!