INVAT DIN MERS SA ZAMBESC
Adio de trecut...
Plecand de undeva anume, loc de care suntem legati sufleteste, oare nu ne gandim ca nu ne-am luat ramas bun de la acea particica de strada pe care am avut primul sarut, sau de la acel bloc care a fost patat de sangele nostru ranit in orgoliu de parasirea lui?Nu ne gandim sa ne luam ramas bun de la un loc pe care il avem pastrat in memorie ca fiind martor intr-un punct culminant al epocii noastre de excese in amoruri?Ne urcam singuri si siguri in tren...Ne uitam pe fereastra trenului si incepem sa analizam tot ce ni se pare artistic in acel moment, e atat de ciudat cum culorile naturii raman undeva in urma, dar mereu inainte...sterse.Casele parasite par atat de primitoare pentru o evadare puerila demna de a se consama neincetat, inedit si impulsiv dragostea.Ferestrele care stau sa cada, tencuiala distrusa de anii uitati chiar si de timp ne trimit intr-o stare de convalescenta a cuvantului libertate.De ce in trenul acesta nu stam sa analizam caracterele prezente pe scaune?De ce nu ne gasim amuzamentul la lumea din jur, la mcile cazaturi,sau glume?De ce trenul acesta este diferit?De ce ne acapareaza atentia locurile unde niciodata nu priveam atat de intens?Poate pentru ca este TRENUL DE ADIO....
Alaturi
Obsesie fireasca
Am crezut cu totii ca ne-am inselat.Speram sincer si abisal ca avem pareri eronate despre noi...despre ei, cealalta parte a noastra.Depasind dimensiunea filosofiei vreau sa spun ca oamenii s-au nascut in chinuri pentru a simti durerea toata viata si pentru a avea parte de o moarte chinuitoare, sufocanta, biruitoare.Oamenii s-au nascut pentru a fi invinsi.Propria inima este prima care ne cere condamnarea la "a simti".Omul daca simte, sufera.Noi plangem si ne plangem ca am iubit, ca iubim, ca vom iubi si ca ne doare al dracului de rau de fiecare data, chiar daca nu stim cu adevarat daca am iubit sau nu sau daca aveam doar simpla nevoie a umezirii obrajilor.Ne tulbura constiinta si ne umple de preocupari lipsa noastra de preocupare, tot ce inseamna trecut si gresala sau o fantezie a unei iubiri inexistente sau uitate.Avem grija sa suferim de fiecare data doar pentru ca suntem atat de impatimiti de iubire, pe care nici macar nu stim sa o definim, stim doar ca avem nevoie de ea, fara ca ea sa abia nevoie de noi.Ne place sa ne jucam cu scenarii gen "Titanic" doar ca noi ne scufundam cam de 7 ori intr-o noapte de autocompasiune.Si cautam zadarnic sansa de a scapa de fantoma unei iubiri careia chiar noi i-am cantat incantatia pentru a ne bantui, noi am provocat-o la a ne provoca la obsesii.Nu avem nevoie de suflete zgariate si nopti bantuite pentru a ne aminti ca iubim si azi ce am iubit ieri, dar nu avem nevoie nici de iubirea de ieri daca nu mai e "iubire".Avem nevoie de o expiratie a tot ce a fost pana azi.
Va provoc la....GANDIT!
Depresia timpului
Insuficient
Si sufar tacuta, chinuita de vesnica indoiala...Atunci cand trebuie sa riscam pe propriul suflet, ezitam si alungam orice urma de sentiment doar pentru ca trebuie sa ne rafulam impotriva unei dureri imaginare.Oare cate sanse la fericire am scapat printre degete, exact ca nisipul?De cate ori ne-au chinuit amintirile si traumele trecutului?De cate ori am refuzat sa dam o a doua sansa doar din respect pentru starea mediocara si normala a rutinei din viata noastra?
Daca am fost inselati o singura data, si am simtit cu tot sufletul si trupul acea durere ne facem juramant solem ca vom insela ca sa nu ne para rau.De ce lasa trecutul sa de dicteze prezentul si sa ne deseneze pervers viitorul?Oare tot ce am facut si am suferit trebuie sa fie readus in prezent doar pentru ca incercam sa ne gasim o masca de carton, ieftina ca sa nu ne mai asumam riscuri?
Credem ca noi suntem razbunarea celui de langa noi pentru persoana din trecutul lui ?De ce ne cumparam acest chin, gasit gratis pe orice masa de bazar?De ce nu alegem singuratatea daca suferim de autocompatimire?Iubim o singura data si suferim aproape mereu?Balanta aceasta nu pare, tocmai, echilibrata...Ne-a influentat cineva tacerea din trecut pentru durerile simtite si acum?Nu am fost noi regii care au domnit peste regatele sufletelor noastre?Nu sunt pacatele noastre?Ce rost are regretul, cand nu avem de ce sa-l simtim din moment ce au fost alegerile noastre pentru acele momente.Suferintele trecutului sunt acele cicatrici lasate pe sufletele noastre cu fierul incins, pentru ca am fost pagani si am renuntat la religia sufletelor noastre, n-am avut principii si nici orgolii cand am stat, in loc sa plecam.Trecutul merita mai mult respect!Nu este fantana in care ne aruncam de fiecare data sufletul deja mort, ci este o amintire a copilului de ieri.Trecutul nu este o scuza, pentru ca toti avem unul, dar nu toti il ducem in instanta pentru a fi judecat pentru greselile din prezent.
Multe pacate au inghetat pamantul de la nasterea primului muritor.Agonia noastra sub vraja lor este fericirea lor si a celor care le stapanesc atat de bine...Si ma ustura ochii de la atata ger si sper la soare si caldura, si tipic omenesc, raman cu speranta!
Ma orbeste ranchiuna voastra, ironica fata de bine.M-a durut si, de ce sa ma mint, inca ma doare, neintelegerea, neacceptarea, excluderea, pacat..caci am iubit sufletele voastre!
Lumea nu suporta fericirea celuilalt si sfarsim printr-un zbor prost, plin de sunetul aripilor frante.Trebuie sa ne prefacem ca suferim si ca plangem in fata oricui, ca sa nu ajungem la realitatea lacrimiilor.Suntem la mila judecatii celor din jur si DE CE?
Ma simt sfartecata!E prea mare amenda ca sa iti mai tipi fericirea in plina zi, costul este chiar acea fericire!
Inchiriez suflete, caci te-am lasat ca pe o tigara aprinsa in scrumiera, sa-mi bantui fiecare taina a sufletului...
Inchiriez suflete ca sa-mi gasesc culoare ce se asorteaza perfect cu sangele de victima, ce circula fara permis prin venele mele...
Inchiriez suflete ca sa-mi maresc colectia si sa-mi inradacinez orgoliul...
Am inchiriat suflete pe fiecare noapte de betie a disperarii.Le-am inchiriat si le-am aruncat.Niciunul nu avea apa care trebuia sa fie aruncata peste scrumul ce inca imi ardea in fiecare conduca plina cu sange.
M-ai facut sa ma ridic dintre morti si am pornit in cautarea mea de culoare ideala sub forma unui zombi mancat de viermi umani.Miroseam a carne putreda, caci ma ardeai la fiecare zambet, si fiecare zambet pentru mine dorea sa fie inca o gratie taiata de la inchisoarea in care ma aruncasesi.Cautam sa te sting, sa te rup, cautam sa nu te fi aprins vreodata.
Am inceput prin a fuma tigari lights, se zice,doar, ca o durere o face uitata pe cealalta, dar la mine viciile se inmulteam.
M-am hotarat sa nu ating extrema, ajungand la trabucuri si le-am refuzat de fiecare data.Nu realizam ca nu viciile erau cele care nu tineau pasul cu mine ci credeam contrariul, ma vedeam pe mine inceata.M-am despagubit de sentimentul vinovatiei viciilor si a venit ziua cand nu mi-am refuzat trabucul.
O durere mai mare mereu iarta durerea prededenta si o lasa sa plece umilita.
Acum am un trabuc aprins in inima, si arde constant, nu mai caut sa-l sting, nici nu-i stiu culoare, dar stiu ca mi se potriveste.
Acum nu mai vreau sa inchirez suflete, nici pentru a le oferii locul de trofeuri, nici pentru o consolare iluzorica ci doar pentru ca nu mai am betii de aruncat pe inchiri fara sens.
daca stam putin si analizam o situatie in care suntem obligati sa facem o alegere, iar inima si mintea tin locul ingerasului de dreapta si respectiv, de stanga ajungem la concluzia ca finalul nu poate fi niciodata cel corect, cel bun..pentru ca am dezamagit...
E greu sa traiesti in ceata dezamagirii si e si mai greu sa te trezesti deodata, lovita al dracului de rau de dezamagire.Nu mai stii ce sa regreti: ce ai facut, sau ce n-ai facut, binele sau raul?Dezamagirile sunt primele dureri care ne arata varsta...totul incepe de la o dezamagire, erupand ca un vulcan insetat de dominatia terorii si sfarsindu-se, in "rasplata vietii noastre": in moarte.
Si pe patul de moarte dezamagim, dezamagim sufletele care ne iubesc si inca ne vor langa ele, dezamagim pe primii oameni care ne-au dezamagit pentru ca ne-am oprit din reprosuri, ne dezamagim pe noi pentru ca nu am ajuns sa simtitm finalul dezamagirii.Pentru ca nu exista...odata inceput se manifesta exact ca si orice fel de cancer, in metastaza, dureros, si ne sfarteca sufletul in fluvii de sange, ne omora sperantele si ne spanzura visele...
La dezintoxicare dupa mahmureala dezamagirii...de ce s-au inventat clinici ajutatoare pentru toate vicii, dar mai putin pentru dragoste?Dragostea este viciul tuturor, pentru ca este gratis, sau se vinde in rate...si abia la sfarsit realizezi cat e dobanda de mare, la sfarsit constientizezi ca prima rata, prima dezamagire era de incurajare doar pentru a crea dependenta...
Obsesie sau maladie, sa iubesti?Pacat sau edenic?Orgoliu sau resemnare?Toate au dezamagirea, acesta e inceputul:dezamagirea, abia atunci cand este simtita, dragostea autentica ia nastere!Incepem prin a fi mipoi si ne sinucidem povestile de dragoste si pe noi spanzurati de ele si sfarsim prin a fi orbi de-a dreptul.Exact la margine de papastie, realizam ca ne-am uitat parasuta si fugim spre evadare, si cine nu ramane agatat de copacul sperantei este norocos...
Suntem formati din ramasite, din dureri si din iubiri alcoolice.Am trait sentimentul de azi si langa altcineva.Au fost persoane care ne-au ranit pentru a ne da sansa viitorului.Impreuna ne-am decis ca poate vom reusi sa vedem din nou tot ceea ce credeam ca posedam.
Trebuie sa recunoastem: niciodata nu vom uita iubirile trecutlui.Acele iubiri pentru care ne-am amanetat in fiecare secunda demnitatea, acele iubiri pentru care plangeam in coturi de baie, si noapte lacriminile se ofereau sa ne limpezeasca brutal lenjeriile.Sunt iubirile trecutului, care dupa ce si-au arata adevarata fata le-am injurat, ne-am lovit pe noi si i-am acuzat pe ei.Sunt "acea prima dragoste" pentru care rupeam pamantul in doua doar ca sa fim pe placul lor.Sunt acele iubiri care ne posedau, ne oboseau, ne obsedau, nu ne lasau sa respiram, sa mancam, sa plangem fara sughituri.Sunt acele iubiri care ne rupeam sufletul, la care simteam asta pana la cel mai mic os al corpului nostru.
Sunt iubirile care ne-au tradat iubirea.Sunt iubirile pe care niciodata nu le vom uita, si nici ierta, chiar daca am facut gresala de a le da iertarea in fata, in spate totusi speram sa regrete inzecit, sa simta durerile noastre inmiit.Sunt iubirile pe care le-am bestemat cand le iubeam, si pe care le-am injurat si urat cu sangele dragostei cand ne-au lasat.
Sunt iubirile care nu s-au deranjat sa ne protejeze impotriva lor, sunt iubirile din visele copilariei traite cu drama telenovelelor ieftine.Sunt iubirile care ne-au tabacit plamanii de tuttun si ficatul de alcool.
Sunt iubirile care ne-au unit!
...se poarta unghiile cat mai lungi, dar nu si farfuriile spalate;
Era ora sase seara, exact când basmele prindeau aripi in lume celor mici.
Era o semi-bezna liniştitoare, un vânt, nu prea puternic dar nici prea amăgitor. Fusese linişte si fuseseră si lacrimi nu cu mult înaintea acestei ore.
Pădurea părea revoltata la vorbele noastre si la rasul zgomotos, deloc de domnişoara, dar atât de sincer. Fara inhibiţii si fara subiecte tabu intre noi, ne puteam manifesta latura feminina ascunsa, cea pe care toata lumea o are, dar nimeni nu indrazneste sa si-o arate sau măcar sa-si recunoască propria fire. E o latura pe care toţi o ţinem ascunsa ca secretul unei crime. Din amintiri si din trăirile prezentului afirm fara vreo spaima ca firea umana este atât de împletita incat nimeni nu se complica sa o simplifice, sau s-o lase pur si simplu in habitatul sau natural.
Am vorbit despre sex, despre dragoste, despre lume, despre bani, sintetizând intr-un cuvânt comun: am bârfit!
Am întrebat-o multe si am primit răspunsuri care poate ca nu le-am spus niciodată deşi des le-am gândit.
Ce este sexul?Act sexual, nu?
“Nu, nu este doar atât”, mi-a zis ca sexul pentru ea, e o arta si in arta trebuie sa pui dăruire si pasiune, sa fii un artist.
“Sexul este iubirea, pentru sex, actul in sine, simţi pasiunea, pentru omul din fata ta poţi sa simţi orice intr-o clipa, fracţiunea de orgasm pe care acesta ti-o dăruieşte poate sa te faca sa-l iubeşti in acel moment, dar acel moment ramane acolo. Exista femei care au puterea sa vorbească deschis despre sex, fara a avea ca scop audienta unei emisiuni. Pe ele societatea le vede drept uşoare?De ce pentru ştiu sa ceara ce vor?De ce pentru ca vor sa se simtă bine?De ce, pentru sa sunt suficient de puternice incat sa plece ele primele lăsându-l întins pe pat, fara sa-si ia „la revedere”?De ce, pentru s-au folosit de barbati atunci când au vrut?De ce pentru ca nu spun niciodată „te iubesc” decât atunci când au orgasm?De ce, pentru ca pot sa mintă pana aduc bărbatul in pat lor, si i spun ca poate sa plece, pentru ca le este somn?De ce, pentru ca au tăria de caracter sa ceara tot ce vor ele in schimb?De ce, pentru sa ştiu ca sunt femei si recunoască asta in fata celui pe care îl gonesc din patul lor după ce parfumul lui abia le-a cunoscut cearceafurile?De ce, pentru sunt cele care aud jigniri din partea barbatilor alungaţi, doar pentru ca nu le-au avut suficient?De ce femei uşoare,când ele sunt cele care seduc, dau, cer, iubesc, mângâie, săruta, iubesc si pleacă? Ele sunt cele care trăiesc clipa care iubesc si simt asta cu adevărat atunci si doar atunci, ele sunt cele care nu mint, ele sunt singurele care nu inseala, ele sunt cele realiste, ele fac societatea puternica pentru ca ştiu sa iubească de mai multe ori sa paraseasca tot de atâtea ori si sa o ia de la cap, inventând de fiecare data un nou stil arhitectural.”
Restul a fost elementar…Si ne întrebam de ce nu mai sunt femei adevărate, pentru exista barbati „adevăraţi” care le spun ce sa fie, ce sa devina. O femeie adevărat trebuie sa ştie sa fie doamna din societate si târfa din pat, dar cine se risca sa recunoască ca e dependenta de acest „drog”?
Am incercat sa-mi iau ramas bun, de la minciunile tale, cu respect, fara sa te fac vinovat de simplitatea lacrimilor mele, n-am incercat sa te judec, atarnandu-te la loc inalt in cartea mea de amintiri, si greseli, marcate cu "nu mai repet asta".
Ti-am lasat un ultim indiciu pentru trecutul nostru si pentru prezentul tau:"Saruta-ma pentru ultima oara fara sa tradezi."Ce pagan a devenit coltul acela de strada acum, cata ura violenta ii asociez...Cate blocuri te urasc, si cate blesteme te urmeaza acum, pentru ca mi-ai dat ultimul sarut tradator.De data aceea nu fusesem eu victima, ci EA.Ai tradat-o pentru mine, ca sa crezi in tradarea mea.O lume necunoscuta tie, te uraste, si o inima strivita inca te iubeste pentru ca ai facut gresala de a ma lasa sa plec.
Am fugit pe stradute, inguste asfixiante, indosariate cu iubirile altora, si cu razboaiele unora care au decis ca ura e sentiment de capatai.Totusi nu mi-au influentat politica inimii nici spre dreapta, nici spre stanga...
M-ai lasat sa aleg si am ales ca pot te fac sa tradezi, nu doar sa ma tradezi, si am simtit victorie si dezgust.Ai reusit sa ma scarbesti ca mirosul cadavrului in starea de putrefactie.Ai fost ingerul meu, cel care mi-a aratat Iadul, si care m-a lasat acolo, dupa judecata.Fara sa realizezi ca ai cazut in propriul pacat, ca eu te-am tradat, pentru ca ultimul sarut, nu avea gustul frivol al dragostei, nu te puteam iubi, nu iti iubeam sufletul in care era altcineva.Nu mi-e mila, nici frica, nici orice altceva cand spun ca nu stiu daca te-am iubit.
Mai departe de Iad, undeva pe pamant
Incerc sa combin intr-o teorie, doua alte teorii pe care le-am aflat azi...
Fiecare are dreptul sau la alegere, daca minti poti sa te bucuri de acest desert neprielnic pe propria arie de desfasurare a vietii tale mediocre de mincinos, dar eu nu sunt obligata sa-ti accept minciuna, si nici sa ti-o autentific sub forma unei minciuni crezute de mine, adevar.
Si...este bine sa fii optimist pentru numai asa poti sa iti justifici neatentia, mai corect zis, doar asa poate lua nastere simtul responsabilitatii in tine, dar ce stii tu despre asta, prunc aruncat din Iad pe pamant!
Revizuindu-mi comportamentul, tocmai datorita unui pesimism, colorat cu nuante ale optimismului si unei minciuni acceptate, treptat, apoi unei intelegeri neintelese acum, realizez ca am gresit cand am spus "O.K." in loc de "du-te dracu", si sincer asta simteam.
Cati dintre noi nu-si innoda furiile ce le spanzura inimile, si cati nu-si inabusesc orgoliile pentru ceva ce nu exista si contiuna sa nu existe.
Am fost nedemna fata de mine cand ti-am crezut minciuna si te-am mitit ca mi-e bine.Blestem opririle la semaforul rosu, pentru ca inceta viteza, si ma lasa sa analizez miscari, carora le intelegeam substratul si, si mai groaznic le constientizam.
M-am demoralizat cu lipsa ta de moralitate, doar pentru ca ti-am acceptat-o.
Mi-am primit pedeapsa si am invatat ca singura pot mult mai bine sa construiesc castele de sentimente, sa pictez zambete pe ruine, si sunt convinsa ca pot dincolo de minciuni si ca am perfecta dreptate sa neg o afirmatie, daca nu este pe gustul meu.Si acum te reneg pentru atunci dar te cunosc pentru azi, pentru ca am fost si eu in locul de unde tu ai venit si e mult prea departe fata de orice forma umana.
Dragostea are termen de valabilitate
"Azi iubesc, maine imi expira sentimentul"
Acum intrebarea: iti expira pentru totdeauna sau pana si termenul asta de valabilitate are alt termen de valabilitate?
Daca dragostea sta sa expire, hai sa o baga in frigider poate o mai tine un pic, nu?Poate mai gustam cateva zile in plus din ea?Suna bine?E delicioasa?
Daca s-a terminat s-a terminat...nu ai cum sa te faci fabrica si sa-i pui alt termen de valabilitate, daca ajungi sa regreti termenul dragostei tale de valibilitate, degeaba, ca la celalat, din fata frigiderului, tot expirata e.
ASTA E!DEAL WITH IT!
Dragostea expira!