Ma gandeam de cate ori am fost pusa eu sa aleg fie dupa minte, ratiune, fie dupa inima, iubire...
daca stam putin si analizam o situatie in care suntem obligati sa facem o alegere, iar inima si mintea tin locul ingerasului de dreapta si respectiv, de stanga ajungem la concluzia ca finalul nu poate fi niciodata cel corect, cel bun..pentru ca am dezamagit...

E greu sa traiesti in ceata dezamagirii si e si mai greu sa te trezesti deodata, lovita al dracului de rau de dezamagire.Nu mai stii ce sa regreti: ce ai facut, sau ce n-ai facut, binele sau raul?Dezamagirile sunt primele dureri care ne arata varsta...totul incepe de la o dezamagire, erupand ca un vulcan insetat de dominatia terorii si sfarsindu-se, in "rasplata vietii noastre": in moarte.

Si pe patul de moarte dezamagim, dezamagim sufletele care ne iubesc si inca ne vor langa ele, dezamagim pe primii oameni care ne-au dezamagit pentru ca ne-am oprit din reprosuri, ne dezamagim pe noi pentru ca nu am ajuns sa simtitm finalul dezamagirii.Pentru ca nu exista...odata inceput se manifesta exact ca si orice fel de cancer, in metastaza, dureros, si ne sfarteca sufletul in fluvii de sange, ne omora sperantele si ne spanzura visele...

La dezintoxicare dupa mahmureala dezamagirii...de ce s-au inventat clinici ajutatoare pentru toate vicii, dar mai putin pentru dragoste?Dragostea este viciul tuturor, pentru ca este gratis, sau se vinde in rate...si abia la sfarsit realizezi cat e dobanda de mare, la sfarsit constientizezi ca prima rata, prima dezamagire era de incurajare doar pentru a crea dependenta...

Obsesie sau maladie, sa iubesti?Pacat sau edenic?Orgoliu sau resemnare?Toate au dezamagirea, acesta e inceputul:dezamagirea, abia atunci cand este simtita, dragostea autentica ia nastere!Incepem prin a fi mipoi si ne sinucidem povestile de dragoste si pe noi spanzurati de ele si sfarsim prin a fi orbi de-a dreptul.Exact la margine de papastie, realizam ca ne-am uitat parasuta si fugim spre evadare, si cine nu ramane agatat de copacul sperantei este norocos...