Obsesie fireasca


Am crezut cu totii ca ne-am inselat.Speram sincer si abisal ca avem pareri eronate despre noi...despre ei, cealalta parte a noastra.Depasind dimensiunea filosofiei vreau sa spun ca oamenii s-au nascut in chinuri pentru a simti durerea toata viata si pentru a avea parte de o moarte chinuitoare, sufocanta, biruitoare.Oamenii s-au nascut pentru a fi invinsi.Propria inima este prima care ne cere condamnarea la "a simti".Omul daca simte, sufera.Noi plangem si ne plangem ca am iubit, ca iubim, ca vom iubi si ca ne doare al dracului de rau de fiecare data, chiar daca nu stim cu adevarat daca am iubit sau nu sau daca aveam doar simpla nevoie a umezirii obrajilor.Ne tulbura constiinta si ne umple de preocupari lipsa noastra de preocupare, tot ce inseamna trecut si gresala sau o fantezie a unei iubiri inexistente sau uitate.Avem grija sa suferim de fiecare data doar pentru ca suntem atat de impatimiti de iubire, pe care nici macar nu stim sa o definim, stim doar ca avem nevoie de ea, fara ca ea sa abia nevoie de noi.Ne place sa ne jucam cu scenarii gen "Titanic" doar ca noi ne scufundam cam de 7 ori intr-o noapte de autocompasiune.Si cautam zadarnic sansa de a scapa de fantoma unei iubiri careia chiar noi i-am cantat incantatia pentru a ne bantui, noi am provocat-o la a ne provoca la obsesii.Nu avem nevoie de suflete zgariate si nopti bantuite pentru a ne aminti ca iubim si azi ce am iubit ieri, dar nu avem nevoie nici de iubirea de ieri daca nu mai e "iubire".Avem nevoie de o expiratie a tot ce a fost pana azi.

Un comentariu:

vio spunea...

aceeasi cosmina.ai revenit.bine ai revenit.